CATRE CITITORI

Articolele prezentate în acest blog reprezintă convingerile şi părerile personale, cugetările mele, trăirile mele şi ceea ce Adonai mă învaţă. Crezul meu nu este asociat cu nici o denominaţiune, cult sau comunitate.
Articolele mele sunt rezultate din trăirea mea cu Adonai, deci nu încurajez publicarea, copierea sau reproducerea acestora, fără acordul meu.

Mulţumesc pentru înţelegere,
Bat Melech בת מלך

Friday, December 3, 2010

Dacă trebuie, știu și să lupt

În ultimele zile am experimentat o deznădejde și o resemnare în fața răului cum nu am mai trăit de mult. Am început să lucrez la un proiect destul de mare pentru mine și care mă consumă enorm, iar cel rău ca un rechin sensibil la mirosul de sânge, îmi simte rănile deschise și imediat apare. Am fost lovită parcă din 100 de direcții în același timp și în loc să lovesc înapoi m-am tras într-un colț legănându-mă bezmetic și repetând că nu înțeleg ce se întâmplă. De fiecare dată când îmi deschideam Scriptura vedeam niște versete de genul ”te distrug, te nimicesc, nu mai vreau să te văd” și azi a pus capac ”Vei fi doborât la pământ şi de acolo vei vorbi, şi din ţărână ţi se vor auzi vorbele. Glasul tău va ieşi din pământ ca al unei năluci, şi din ţărână îţi vei şopti cuvintele.”- Yeshayahu 29:4
Înțeleg eu mai greu, dar până la urmă tot înțeleg. Știu că D'var Adonai (Cuvântul lui Adonai) e cunoscut și de cel rău și că poate să manipuleze circumstanțele și felul în care eu percep până și Cuvântul Lui dacă nu mă rog să fiu luminată de Ruach HaKodesh în timp ce citesc, pentru că s-au născut multe erezii și multe aberații ridicate la rang de ”lege” printre credincioși care au citit Cuvântul fără să fie luminați de Adonai, iar rezultatul a fost dezastruos.
Și după cum spuneam azi a fost picătura care a umplut paharul. Am zis ”Adonai, Tu cunoști inima mea și știi că poți să mă dai de toți pereții de să ajung să fiu doborâtă la pământ și să vorbesc din țărână, știi că poți să mă duci până în punctul în care să ajung ca o fantomă pentru ceilalți și să mă îngropi de tot dar și de acolo am să-mi rostesc rugăciunile și chiar dacă mi-ai lua glasul, mi-aș suspina cuvintele care aș vrea să mi le auzi, dar tot nu mă las de Tine! Știu că nu Te văd bine din cauza ochilor ăștia defecți în care nu mă mai încred de mult timp, dar tocmai de aceea știu că prea se luptă toate să Te facă să pari împotriva mea! Spune-mi dacă Tu faci aceste aceste lucruri sau sunt lovită de cel rău” Nu mi s-a răspuns cu glas tare din ceruri, dar în mine am priceput dintr-o dată că e stupid să stau acolo și să tot repet ”nu mai înțeleg nimic” și am început să-mi strig ”ce nu înțelegi? că e război nu înțelegi? că se duce o luptă împotriva cunoștiinței lui Adonai? Ce nu înțelegi? Că nu e totul roz? Că răul s-ar coborî până la nivelul în care să-L mânjească pe Adonai în ochii mei obișnuiți să vadă totul murdar? Ce nu înțelegi?!”
Satan nu luptă cinstit niciodată și e în culmea fericirii când pune în mine doar sămânța unui gând și lasă restul în seama imaginației mele (care har Domnului că mi-e bogată) știind că pot să fac scenarii demne de Hollywood în mintea mea.
Dar Yeshua a spus să fim înțelepți ca șerpii și fără răutate ca porumbeii. Șarpele nu atacă decât dacă este atacat și oricât aș detesta eu șerpii (în special pe unul) trebuie să am înțelepciunea de a învăța din tactica pe care o au. Eu nu mă duc să caut lupte cu răul și nu îmi place să-i dau atenție, dar nici nu am să caut o viețuire liniștită împreună cu el. Cuvântul lui Adonai este sabia care ne-a fost dată să lovim cu ea nu pe frați ci pe cel rău. Nu trebuie să fim tari la a ne lupta între noi cu versete ci trebuie să ne folosim sabia împotriva celui rău la fel cum a făcut și Yeshua.
Mi-am luat Scriptura și am început să citesc cu voce tare câteva versete mai jos în Yeshayahu 29 :8 ”După cum cel flămând visează că mănâncă, şi se trezeşte cu stomacul gol, şi, după cum cel însetat visează că bea, şi se trezeşte stors de puteri şi cu setea nestâmpărată: tot aşa va fi şi cu mulţimea neamurilor care vor veni să lupte împotriva muntelui Sionului.” Am zis: ”satan, poate că ți-e foame și visezi să mă mănânci, dar ai să te dezmeticești din visul tău tot flămând și stors de puteri, pentru că Adonai nu mă dă în mâinile vrăjmașului!”
E adevărat că Adonai se luptă pentru noi, dar Pavel a spus că ”avem de luptat” (Efeseni 6:12) acest lucru implicând efortul nostru, nu doar al Lui. Armura lui Adonai ne-a fost dată pentru luptă nu pentru că e la modă și se poartă iarna asta.
Nu cred că e cazul să lovim mereu ca lunaticii și în stânga și în dreapta și să vedem demoni după tot copacul, dar atunci când e cazul, atunci când răul vine clar împotriva noastră și a ceea ce Adonai ne-a dat și încearcă să fure ca un hoț ce e, trebuie să ne ridicăm din colțișorul în care ne-a așezat frica și să lovim înapoi, că avem cu ce.
E sărbătoarea de Chanukah - se celebrează victoria valorilor morale ale lui Adonai în fața valorilor lumii, o victorie a Macabeilor în fața eleniștilor, care căutau să asimileze poporul lui Adonai într-o cultură ce-L excludea pe HaShem, e o victorie a celor aparent slabi și puțini în fața unui întreg Imperiu, e o sărbătoare a sfințirii Templului, o sărbătoare a reînnoirii și a Luminii și mă rog ca Adonai să vă sfințească pe toți cei care sunteți Temple vii pentru El, să vă întărească pe cei care vă simțiți slabi în fața celui rău, să vă reînnoiască nădejdea întoarcerii Lui și să vă lumineze Calea.

Chag Chanukah Sameach!
Bat Melech בת מלך
Cristina כריסטינה

12 comments:

  1. Amin amin amin. Cristina desi risc sa ma repet, mă bucur când aud ca mai sunt oameni care au lupte asemanatoare cu ale mele. Numai ca diferenta dintre noi două e că eu sunt slaba, sunt un copil care de 4 ani manancă numai lapte si verdeata. Din aceasta cauză sunt o handicapată acum... Admir credinta si puterea ta. Domnul sa te binecuvanteze. Am să mă rog pentru tine.

    ReplyDelete
  2. Draga de tine... toți suntem slabi în puterea noastră, iar eu nu-s vreun zmeu, crede-mă! Nu cunosc pe nimeni mai împiedicat decât mine și nici măcar nu o spun ca să par modestă.
    Știu că cel rău se luptă să ne țină la pământ, surzi, orbi și muți, de aceea ne tot aduce în față eșecurile noastre, dar slavă lui Adonai că nu prin abilitățile noastre câștigăm lupta, ci prin El. Din El, prin El și pentru El sunt toate lucrurile, așa că oricât de handicapați ne-am vedea și oricât de nevrednici, știu că nu ne putem evalua corect pentru că ochii ne sunt pătați de Satan.
    Tu ești mai mult decât biruitoare prin Acela care te-a iubit, chiar dacă ai impresia că ești mereu biruită! Biruința ta stă în El care te iubește tu dragă. Fii binecuvântată și fie ca El să-ți întărească inima și pașii pe Calea Lui.

    ReplyDelete
  3. Multumesc mult Cristina. Orice încurajare e ca un balsam pentru sufeltul meu. "..ochii ne sunt pătați de Satan" , mai bine de atat nici nu puteai sa descrii orbirea mea. Domnul sa te binecuvânteze fată de Împărat.

    ReplyDelete
  4. Cristina.... cautam ceva pe google si am ajuns pe blogul tau. Aparent, din greseala. Numai ca eu nu cred in greseli, in lucruri care se "intampla la intamplare". Tu esti evreica? Eu am origini evreiesti. Dar nu asta e asa important. Am citit cateva din textele tale, observ ca si tu ai darul de a folosi cuvintele intr-un scop intelept. De obicei, eu incurajez oamenii. Dar azi... m-a incurajat textul tau! Domnul sa fie cu tine si sa te inspire si mai mult! Bless u!
    Nathanael

    ReplyDelete
  5. Nathanael, nici eu nu cred în greșeli lol, așa că mă bucur dacă ”s-a întâmplat” să intri pe blogul meu.
    Nu, eu nu sunt evreică și nici nu am origini evreiești ... ar fi fost mult prea simplu să facă Adonai lucrurile așa, dar nu le-a făcut nici complicate, doar complexe.
    Sunt doar cineva care nu are alt scop în viață decât să-L urmeze pe El și să iubească ceea ce iubește El, adică în primul rând lumina ochilor Lui: Israel, pe care Adonai mi-a dat harul să-l văd valoros și prețuit.
    Mă bucur dacă ai fost încurajat, mulțumesc din suflet de comentariu și de binecuvântare. Adonai să te păzească și să te conducă în tot adevărul Lui!

    ReplyDelete
  6. Foarte frumos ai scris.Si eu duc o lupta foarte grea, de aproape un an..si ma simt atat de singura!
    Am impresia ca Domnul m-a uitat de atatea ori, de atatea ori ma simt urata si singura,sunt nemultumita mai mereu, si cea mai mare problema: INVIDIA.Urasc invidia din toata inima mea, si nu o doresc la nimeni.E cel mai scarbos lucru, te desparte de Dumnezeu atat de usor!
    Daca ai avea un cuvant de incurajare pentru mine m-as bucura foarte mult!
    As vrea sa fiu optimista si pozitiva, dar nu pot.Sunt fericita catva timp la scoala,vreo ora,doua, si apoi revine invidia si ma roade ca un vierme.Nu mai suport.
    Dar tu, fii binecuvantata!Domnul sa-ti ajute si sa stea langa tine....si...langa mine!

    ReplyDelete
  7. Ți-am citit comentariul și ca să pot pricepe mai bine ce e în inima ta, am citit și postările de pe blogul tău... mi-au dat lacrimile. Parcă îmi citeam cuvintele mele rostite cu mulți ani în urmă. Nu pot să spun că știu ce simți, pentru că fiecare om își poate simți doar durerea lui, dar pot să-ți spun că eu m-am luptat foarte mult timp cu lucruri asemănătoare.
    Felul în care eu mă vedeam, era grav afectat de faptul că proveneam dintr-o familie destrămată și deci catalogată ca atare; că aveam o situație financiară de nedescris, nu aveam nimic care să atragă privirile și îmi petreceam mai tot timpul visând că sunt altcineva, ca să pot suporta nimicul care aveam impresia că sunt. Invidiam orice fată care era destul de ”norocoasă” să fie admirată și nu doar că le invidiam, dar chiar le uram. Am avut 16 tentative de sinucidere, dintre care două au rezultat în comă. Am încercat cât de mult am putut eu să dispar pentru că nu puteam să văd cum ar putea însemna ceva ceea ce sunt.
    Când aveam 18 ani, m-am întors la Adonai și am crezut că poate am să reușesc să mă văd iubită, sau acceptată, dar nu a fost așa. Și în Biserica unde mergeam, eram înconjurată de zeci de fete, toate frumoase și demne de invidiat și asta a dus la o prăbușire înăuntrul meu, până acolo că mă rugam să-mi sfârșească Adonai viața. Dar în bunătatea Lui, El nu a ascultat rugăciunea mea.
    Cum s-a schimbat pentru mine situația? Am început să citesc despre Golda Meir (fost prim-ministru Israelian) care a spus ”Faptul că nu am fost frumoasă, a fost o adevărată binecuvântare. Faptul că nu am fost frumoasă m-a obligat să-mi folosesc toate resursele mele interioare. O femeie frumoasă are un handicap de depășit dacă vrea să fie ascultată.”
    Atunci am hotărât că da, se prea poate că nu pot să atrag privirile în nici un fel, dar atunci am să atrag urechile oamenilor. Am început să mă zidesc în omul din lăuntru dacă în cel din afară nu aveam cum și nici nu știu când a încetat să-mi pese că mi-aș dori să fiu ca alte fete.

    ReplyDelete
  8. Știi, în profeția din Yeshayahu/ Isaia 53, se spune despre Yeshua că ”N-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă” și eu cred că a ales să fie așa ca să ne forțeze să-L ascultăm fără să rămânem uimiți de aparențe.
    Frumusețea exterioară e un avantaj dacă singurul scop în viață e să-ți fie admirat chipul câțiva ani, până te umple ridurile, dar dacă vrei să lași o amprentă în lumea asta, dacă vrei să trăiești și să se știe că ai trăit, atunci frumusețea e mai mult o piedică.
    E de dorit să nu ne vedem noi ca să se vadă El. Yochanan/Ioan spunea ”eu trebuie ca să mă micșorez ca El să crească”, sau cu alte cuvinte eu să devin invizibil ca să se vadă El.
    Nu pot să spun că am vreun sfat pentru tine… nu pot decât să mă rog ca Adonai să-ți închidă ochii care te împiedică să vezi cât de mult poți să faci, chiar și fără o frumusețe exterioară. Ce pot să-ți spun doar e să nu încerci să te izolezi. Eu aveam tendința să fac asta pentru că aveam impresia că dacă sunt între oameni, mă vor compara cu celelalte fete și voi fi și mai urâtă, ceea ce poate că se și întâmpla, dar am învățat să le iau atenția de pe felul cum arăt și să le-o pun pe Adonai din mine. Am început să vorbesc despre jumătatea mea, iubitul meu și dragul inimii mele și nu a mai contat firea mea, iar pentru asta să știi că nu o dată au venit fete frumoase la mine să-mi spună cât mă invidiază.
    Pe mine nu mă scoate în evidență ce sunt și cum arăt, ci pe Cine iubesc.
    Sper să mai aud de la tine și tare mult aș vrea să fii întărită nu printr-o imagine de sine pozitivă, ci prin neprihănirea lui Adonai. Ești prețuită și iubită și să știi este slava lui Adonai să ascundă lucrurile și este slava împăraților ca să caute lucrurile ascunse ale Lui. Tu ești unul din lucrurile ascunse ale lui Adonai și îți promit că vei fi găsită de un prinț al Lui și ai să-ți uiți toată neliniștea de acum. Dar până când te găsește, uită-te la Cel care te-a ascuns de privirile altora, pentru că are în vedere să te arate doar cuiva care te merită. Fii binecuvântată!

    ReplyDelete
  9. Multumesc! -din tot sufletul.
    Am sa iti mai scriu.

    ReplyDelete
  10. poti sa imi dai un e-mail, sau un id de messenger? te rog frumos, sa mai vb.

    ReplyDelete